Sari la conținut

Cum scapi de o durere de cap fără să iei medicamente

Dureri de cap
Sursa foto: arhica Doctorul Zilei
Dureri de cap matinale

Compresele reci, masajul sau execițiile fizice pot înlocui cu success analgezicele și plus de asta nu au efecte secundare.

1. Masajul

Pentru eliberarea temporară a tensiunii este recomandată masarea frunţii şi tâmplelor, a gâtului sau a umerilor. “Chiar te simţi mai bine pentru o perioadă de timp, dar este foarte posibil ca durerea să revină”, explică Salwa H. Hanna, fondatorul unei clinici din Denver care se ocupă numai de durerile de cap.

O cercetare recentă a dovedit că migrenele care au fost “tratate” timp de şase săptămâni cu sesiuni speciale de masaje, şi-au rărit efectele neplăcute şi au devenit de intensitate mai mică.

2. Sucirea gâtului

Eliberarea de durerile unei dureri de cap poate consta într-o simplă sucire a gâtului, într-o parte şi în cealaltă. Tensiunea acumulată în muşchii gâtului pot duce la neplăcutele dureri.

Recomandarea specialiştilor este de două sesiuni de astfel de exerciţii ale gâtului pe zi, timp de câte 20 de minute pe sesiune. Înclinarea capului şi menţinerea lui într-o laterală sau în cealaltă timp de câte 5 secunde, după care revenirea la poziţia iniţială poate face minuni în cazurile durerilor de cap.

3. Mişcare

Durerile de cap apar de multe ori tocmai din cauza lipsei de activitate fizică, aşa că soluţia poate sta tocmai în lucurile cele mai banale pe care uităm să le facem: mersul pe jos sau cu bicicleta, dar şi înotul pot reduce semnificativ frecvenţa apariţiei durerilor de cap, conform National Pain Foundation.

În cadrul unui studiu publicat în revista Headache, pacienţii care au făcut mers cu bicicleta constant, timp de 12 săptămâni, şi-au îmbunătăţit mult calitatea vieţii, migrenele apărând tot mai rar şi cu o intensitate scăzută.

4. Comprese reci

Uneori, aplicarea unor comprese reci în partea din spate a gâtului vă poate elibera de durere. O arteră importantă care furnizează sânge creierului trece prin acea zonă. “Uneori această arteră se inflamează atunci când suferiţi o migrenă. Scăzând temperatura sângelui care trece prin acea zonă permiteţi o circulaţie mai bună, iar durerea va dispărea”, susţine medicul Angela Messina din Michigan, pentru health.com.

5. Evitaţi nitraţii şi nitriţii

Cofeina, alcoolul , feniletilamina care se găseşte în ciocolată şi brânză, tiramina care se găseşte în nuci, carne, brânzeturi fermentate şi soia, aspartamul care este conţinut de alimentele îndulcite artificial, toate pot declanşa dureri de cap pentru cei mai sensibili.

Pentru contracararea durerilor date de alimentele enumerate mai sus, unii medici recomandă suplimente de vitamina B2, magneziu, coenzima Q10. Cu toate astea, nu există dovezi clare care să ateste eficienţa lor.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel