În ayurveda, medicina tradiţională indiană, ghimbirul are statut de medicament. Asta pentru că acest condiment-minune a dovedit că are numeroase beneficii pentru sistemul digestiv şi s-a arătat de folos în tratarea a numeroase probleme ale organismului.
Întărește sistemul imunitar
Întăreşte sistemul imunitar datorită cantităţii mari de antioxidanţi, care reduc riscul de infecţii sau afecţiuni. De exemplu, o ceaşcă de ceai de ghimbir consumată zilnic poate reduce semnificativ riscul de accident vascular cerebral deoarece substanţele active din ghimbir blochează depozitarea grăsimilor pe artere, reduc nivelul de cholesterol rău şi ajută la prevenirea diferitelor forme de cancer.
Combate cancerul şi artrita
Datorită proprietăţilor antiinflamatorii, consumul regulat ajută pacienţii cu artrită, neavând efecte secundare. Ceaiul din această rădăcină s-a dovedit a fi eficient şi în tratamentul bolnavilor de cancer, care fac chimioterapie. Sucul, consumat într-o anumită concentraţie, poate inhiba dezvoltarea celulelor canceroase. Specialiştii au demonstrat că planta împiedică dezvoltarea acestora, situate la nivelul colonului, ficatului sau ovarelor, dar opreşte şi vascularizarea tumorii.
Topește grăsimea
O variantă la îndemână pentru a slăbi e cura bazată pe ceai de ghimbir, pe care îl puteţi prepara foarte simplu, singuri, acasă. Aşadar, pentru a slăbi trebuie să consumaţi de două ori pe zi ceai din ghimbir, pe lângă cele trei mese principale ale zilei.
Viagra naturală
Studiile științifice au demonstrat că ghimbirul mai are și o întrebuințare mai puțin obișnuită: acționează asemenea unei pastile destinate creșterii potenței sexuale.
Astfel, tulburările sexuale pot fi tratate cu ajutorul acestei plante aromate care îmbunătățește circulația sangvină și, indirect, acționează asupra organelor genitale.
Alte efecte benefice ale ghimbirului:
—acțiune expectorantă (tuse, bronșită)
—îmbunătățește nivelul unor enzime ale ficatului (alanin aminotransferaze — ALT si aspartat aminotransferaze — AST)
—conține de 180 de ori mai multe enzime pentru digestia proteinelor decât papaya
—se poate compara cu multe medicamente anti-ulcer
—efecte puternic analgezice — reduce prostaglandinele care, la rândul lor, sensibilizează terminațiile nervoase
Mod de preparare: Rădăcina de ghimbir se dă prin răzătoare până se obțin două-trei lingurițe de răzătură. Peste ghimbir se toarnă apă fierbinte, care a clocotit.
Acoperim mixtura, lăsând-o câteva minute să infuzeze bine. Ulterior se poate adăuga și suc proaspăt de lămâie, după preferință.
Când se răcește, putem pune și o linguriță de miere (de tei sau salcâm). Îl trecem printr- o strecurătoare ca să scăpăm de răzătură și îl consumăm cât este cald.